Editura Academiei Române, în conformitate cu Legea 539/2001 şi Hotărârea de guvern nr. 79/2003, poate realiza venituri extrabugetare din prestarea unor servicii şi activităţi de editare, tipărire, difuzare de publicaţii, precum şi din activităţi specifice, plătite pe bază de deviz negociat cu benefiaciarul extern, după cum urmează:
· Editare şi tipărire de cărţi, publicaţii periodice, lucrări şi materiale de specialitate şi de interes general, în limba română şi în limbi străine, cu parteneri autohtoni şi străini, avizate de secţiile de specialitate ale Academiei Române
· Prestări servicii pentru diverşi beneficiari, constând din operaţii şi faze editoriale: redactare, recenzie ştiinţifică, documentare tematică, tehnoredactare, corecturi şi prelucrare computerizată
· Elaborarea de studii, proiecte şi cercetări documentare sau tematice pentru realizarea de produse informatice, produse multimedia, baze de termeni ştiinţifici şi diverse produse editoriale, servicii de consultanţă şi asistenţă de specialitate
· Organizarea de prezentări şi expoziţii de cărţi şi publicaţii, mese rotunde, simpozioane, seminarii şi alte manifestări cultural-ştiinţifice
· Obţinerea şi cesionarea de drepturi de autor
· Alte activităţi cu specific editorial.
OBLIGAȚIILE AUTORILOR
ÎN RELAȚIA CU EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE, PENTRU PUBLICAREA LUCRĂRILOR
1. Predarea manuscrisului (două exemplare print + un singur fișier electronic, absolut identice)
Datele tehnice de prezentare a lucrării:
– Font: Times New Roman
– Corp: 12 (notele de subsol: 10)
– Spatiere: 1,5
2. Două recomandări (referate de specialitate) semnate de personalități din domeniul abordat de autor, dintre care cel puțin una din partea unui membru al Academiei Române.
3. CV-ul autorului (1/2 pagină)
4. Prezentarea lucrării (cel mult o pagină)
5. Completarea ofertei de carte.
Dacă lucrarea este acceptată de editură, se întreprind următoarele acțiuni:
- încheierea contractului de cesiune a drepturilor de autor;
- încheierea contractului de preachiziție a numărului de exemplare solicitat de autor;
- efectuarea tuturor operațiunilor survenite pe parcursul editarii carții (corecturi, revizuirea textului, eventualele modificăari solicitate de redactorul de carte etc.), în conformitate cu normele și regulile Editurii Academiei Române;
Lucrările acceptate trebuie să aibă avizul sectiei de specialitate a Academiei Române (conf. Hotărârii Biroului Prezidiului Academiei Române cu nr. 81/15.01.2025, înregistrată la Editura Academiei Române cu nr.14/15.01.2025).