Un poet devine în cele din urmă o proiecţie imaginară gravată în scrierile sale, transmisă generaţii de-a rândul cititorilor pe această cale. Odată cu trecerea vremii, biografia materială a autorului se estompează, se amalgamează în mod misterios, convertindu-se într-o nouă memorie afectivă ce aparţine operei.
Aşa s-a configurat şi destinul literar al lui Gheorghe Pituţ, ale cărui versuri sunt impregnate biografic de amintirea vetrei originare (Sălişte de Beiuş, Bihor), indiferent de faptul că evenimentele l-au purtat de timpuriu pe toate meleagurile ţării, iar mai târziu şi în alte spaţii geografice. Mereu în căutarea sunetului originar, poetul l-a descoperit în casa dintâi, străjuită de păduri cu arbori seculari, de ape şi animale, transformate într-un decor primordial al existenţei sale.
