„Poezia lui Dumitru Nicodim evoluează între două neliniști, ce macină conștiința artistului, care nu poate să rămână indiferent la tot ce se întâmplă în jurul lui: idei nobile, fenomenul conștiinței morale, destinul comunității, ce constituie în același timp o serioasă neliniște istorică și propriul destin, cel intim.” (Marius Chelaru)
