Teoria economică (sau, cu unele precauții, știința economică) este, de multă vreme, într-un proces de auto-reflecție, de re-inventare, sub presiunea ne-realismului flagrant al etapei neoclasice – faimosul și seducătorul model (matematic) homo œconomicus. Economiști onești și ingenioși au experimentat și experimentează diverse direcții de re-construcție a teoriei economice: instituționalismul, behaviorismul, biologismul, entropismul etc. Se pare că există, totuși, un „înfășurător” logic sau un integrator holistic al tuturor acestor încercări evazive din strânsoarea sufocantă, din punct de vedere epistemologic, metodologic și praxiologic, a mecanicismului și pan-matematismului: evoluţionismul. Este vorba, mai exact, despre o paradigmă evoluționistă a fenomenologiei economice proprie (și adecvată) speciilor simbolice (artefacte sociale).
Lucrarea de față reprezintă o modestă încercare a autorului de a aduce în dezbaterea autohtonă a comunității de economiști, filosofi sociali, epistemologi și filosofi ai științelor sociale problema necesității, posibilității și oportunității de re-construcție epistemologică a teoriei economice în interiorul unei paradigme evoluționiste. Deși subiectul abordat este unul specific (de nișă), și anume un mecanism/model evoluționist al binomului de specii simbolice „rată de impozitare – bază de impozitare”, abordarea poate fi extinsă cu ușurință, mutatis mutandis, la întreaga fenomenologie economică.
Emil Dinga
