Factori psihosociali determinanți ai comportamentului agresiv și riscant la volan . Analize, studii empirice și cercetări aplicative

Digital: 31,08 RON

Lucrarea reflectă un demers academic riguros şi coerent, centrat pe analiza factorilor psihologici implicaţi în comporta-mentele agresive şi riscante în trafic, un domeniu de maxim interes ştiinţific şi social.
Tema centrală a volumului o constituie psihologia traficului, cu accent pe rolul factorului uman în producerea şi prevenirea comportamentelor periculoase la volan. Studiile incluse abordează variabile psihologice esenţiale precum autonomia personală (emoţională, cognitivă, comportamentală şi valorică), locul de control, cogniţiile şi emoţiile negative, percepţia norocului şi a destinului, precum şi diferenţele individuale legate de gen, experienţă sau trăsături de personalitate. Aceste dimensiuni sunt investigate din perspective teoretice şi empirice, oferind o imagine complexă asupra mecanismelor psihologice care influenţează conduita rutieră.
Un element definitoriu al volumului îl reprezintă fundamentarea teoretică solidă, realizată prin integrarea unor modele consacrate din literatura de specialitate, precum teoria erorii umane (Reason), modelele decizionale în trafic, teoria autodeterminării sau cerce-tările privind biasurile cognitive, inclusiv efectul Dunning–Kruger. Aceste cadre explicative sunt completate de cercetări empirice riguroase, bazate pe utilizarea unor instrumente psihometrice validate şi pe analize statistice adecvate, care conferă consistenţă şi relevanţă rezultatelor obţinute.
Prin caracterul său interdisciplinar şi aplicativ, volumul se adresează nu doar mediului academic, ci şi practicienilor din domeniul psihologiei, educaţiei rutiere şi siguranţei publice. Lucrarea constituie o contribuţie relevantă la înţelegerea comportamentului uman în contexte de risc şi oferă repere valoroase pentru cercetări viitoare şi pentru elaborarea de politici şi strategii orientate spre reducerea accidentelor rutiere şi promovarea unei culturi a siguranţei.

Produse similare